Nicoleta si Ioana

Despre povești cu prinți și prințese...

2010-11-05T16:39:00.006+02:00

Mi-au plăcut mereu poveștile și poate din cauza faptului că mama obișnuia să îmi citească sau să îmi recite povești din cele mai nemuritoare și mai diverse. Îmi plăceau cosânzenele și mi-era frică de maștere, visam la prinți și la casuțe din dulciuri, am colindat codrii nesfârșiți și am jelit împreună cu mama bietul pui de prepeliță, caprioare și alte animăluțe. Mă întrebam ades de ce fiul cel mai mic e cel mai curajos...de ce fiica cea mai mică e cea mai inimoasă și credeam în viteazul care urma să învingă temutul balaur... Am crescut și lumea mea a devenit un mare regat plin cu oameni și buni... și răi, cu peisaje diverse rupte din alte lumi parcă, cu fel de fel de povestioare și istorioare, cu protagoniști de tot soiul implicați în fapte de vitejie dar și în fapte necugetate... Am trecut și prin vârsta primului zbucium, la simțirile primei iubiri... am plâns și am râs...am iubit și am abandonat... dar mereu am știut că iubirea nu se învață și nu se citește și poate cel mai important - că iubirea nu se pierde. Iubirea nu vine singură ...vine întotdeauna cu El (puteți să-i spuneți Făt – Frumos) - prințul fiecărei fete. Poate că nu a fost întocmai cel mai frumos dintre feți... nici cel mai înalt sau mai scund...nici cel mai slab sau cel mai gras... și poate nici cel mai deștept sau mai curajos... dar pentru prințese era mereu cel mai cel... Și au bătut mulți prinți și pe la porțile regatului că ( o totală modestie să recunosc..:)) deh...fiecare prinț își caută prințesa... Acum sincer nici eu nu sunt cea mai prețioasă dintre prințese ci mai degrabă genul de prințesă care are nevoie de prințul potrivit ca să se transforme!
Ei dragii mei și să vă povestesc eu despre prințul meu... L-am cunoscut la poale de codru... nu departe de Munții cei Mari... la vreme de petrecere și de dans... Mi-a fost drag din prima clipă și am trecut peste faptul că nu era tocmai cel mai viteaz dintre prinți, nu avea armură...nici sabie...nici măcar un cal... Acum să vă spun ce zâne sau zâni au complotat în favoarea lui ...nu prea știu... Una peste alta m-am ales cu prințul care mi-a devenit mai drag cu fiecare zi. De ce mi-e drag? Pentru că are defecte și calități... Mi-e drag în fiecare dimineață când știu că orice aș face ...prințului îi place să lenevească... și îi place nu glumă... Mi-e drag pentru că la el gelul de duș poate fi și șampon și invers... Mi-e drag pentru că știe cât de ridicoli sunt boxerii lui cu desene și nu îl deranjează... Mi-e drag când scormonește în tot dulapul și își aruncă hainele peste tot pentru că nu-și găsește tricoul cu simpsonii... Mi-e drag când se alintă... Mi-e drag când este teribil de serios... Mi-e drag pentru că mănâncă încet și ar fi în stare să mănânce și în baie dacă acolo ar fi calculatorul... Mi-e drag să îl văd fericit exact ca un copil când se uită la desene animate și la tot soiul de alte emisiuni străine mie și imaginației mele... Mi-e drag pentru că știe să calculeze mai bine ca mine... Mi-e drag pentru că nu îl interesează ce face restul lumii.... Mi-e drag pentru că este departe și aproape... și aproape și departe... Mi-e drag pentru că a adus multă bucurie în regatul meu și pentru că mă face să râd... Și ar mai fi o mulțime de motive pentru care mi-e drag...
Dar cum nu toate prințesele sunt fericite zilele acestea, nu mă pot abține să nu comentez puțin situația. Uneori prințesele sunt atât de înverșunate să caute prințul cu armura perfectă (dacă mai este croită și de vre-un designer celebru e perfect) sau prințul cu caii putere cei mai cei ( de peste zeci de mii de euro) încât nu observă prințul care aduce cu el fericirea. Mai sunt și povești cu prințese care se complac lângă prinți care mai de care mai ‘’razboinici’’ și mai ’’viteji’’ dar care la vreme de asediu dau bir cu fugiții... De aceea vedem la tot pasul prințese disperate (fie ca sunt neveste sau mai știu eu ce) care dau zvonuri peste zvonuri și care ajung în singurătate înconjurate de vrăjitoare (de obicei celebre și cu apariții la reviste și televiziuni)... Dragii mei, prinți sunt destui... prințese sunt destule... tot ce contează este cum începi povestea, cum o trăiești... cum o spui mai departe și ce învățături tragi din ea... Orice poveste începe și se termină cu sau fără aceeași protagoniști dar cel mai important este să o trăiești. Povești au fost, sunt și vor fi destule pentru toate regatele posibile, despre tot soiul de prințese și de prinți și nu vă faceți griji... va veni și povestea voastră! Aceea va fi povestea care vă va însoți toata viața și pe care o veți spune mai departe tuturor.

Ce sa fie sufletul unui om, decât o carte plină cu povești?!

P.S. Daca aveți nevoie de o zână bună dați un e-mail sau un telefon... găsim noi o soluție prin regat!

Hai-hui cu copiii pe munte... 02-10 iulie

2010-11-05T14:44:00.025+02:00

Între 02 și 10 iulie am plecat pentru o săptămână cu Vali și Georgi în Bucegi. Am urcat din Sinaia la cota 2000 și de acolo am colindat Platoul Bucegi, am ajuns la Peștera și apoi ne-am întors în Bușteni. A fost o săptămână frumoasă plină de plimbări și de voie-bună!

VALI

GEORGI

Se duse și vara....

2010-09-03T17:32:00.008+03:00

A fost o vară magică ... oameni minunați, locuri de vis...lucruri de pomină! Toate acestea la un loc au facut un mix ideal...

Cum a început vara?!! Vara a început cu o lungă sesiune de examene care odată terminată a permis concretizarea planurilor... La începutul lunii iulie am luat Bucegii la pas cu puștii - Vali fratele meu de 13 ani și Georgi - prietenul lui cel mai bun tot de 13 ani. Am petrecut cu ei o săptămână de pomină în Bucegi plecând din Sinaia de la cota 2000. Ne-am bucurat auzind pe Valea Carpului un ciobanaș doinind din fluieraș oilor sale... așa ceva auzi foarte rar...Mult prea rar...sau cel puțin nu la nivelul a ceea ce am auzit noi. Am trecut și pe la Peștera unde ne-am simțit de milioane dar și pe la Cabana Caraiman unde copiii și-au petrecut ziua în spate la cruci admirand Bușteniul iar eu mi-am revizuit toate amintirile născute și crescute aici. Și pentru ca nu ne puteam dezlipi așa ușor de munți am organziat în imediata perioadă o tabără la munte și iar am luat Bucegii la pas. Tabăra a fost de excepție și am avut niște copii absolut minunați pe care cu mare drag îi aștept la ski. Au urmat weekend-uri în Crai, la lacuri cu copii și apoi iar o tabără cu alți copii la fel de minunați și de voioși. Ne-am distrat și ne-am simțit excelent! A fost o vara minunată cu multe povestioare și istorioare... Am avut parte de vreme bună și de mult munte...multe reprize de cățărat și am cunoscut o grămadă de oameni super! Din cauza ieșirilor repetate la cățărat și pe munte nu am avut timp sa redactez pe aici...dar hei...aștia suntem noi ...uriași cu plete moi...:)

Acum că vine toamna...o să începem cu o ieșire la concursul organizat de cei de la Caraiman Câmpina! O să vă relatez cu multe detalii ce o să fie pe acolo!

Pentru toamnă vă anunț de pe acum ca urmează în octombrie o tură super in Bucegi ( revin cu detalii) , o super tură în Făgăraș, și sper din suflet să fie doar începutul aventurii...:)

Să fiți frumoși și liberi... și munți să va dorească!

Spice up life!...My life....

2010-03-11T23:25:00.002+02:00

Ei... dragii mei, iubiții mei, tocmai am constatat ca viața la București poate fi una frumoasă... nu ocazional ci constant... Ieri a nins... a fost viscol... aveam pe la 12.00 un curs de finisaje dar pentru ca m-am trezit târziu mi-am dat seama că pe vremea de afară, ultimul lucru pe care l-aș fi făcut, era să merg până la Universitate... fie chiar și cu metroul! Așa că m-am apucat de lucrat la proiect ca apoi să vorbesc cu Gabi... bun și stabilit: se merge la panoul de cățărat în jurul orei 17.00. Vorbisem să mergem marți dar nu s-a putut așa că am renegociat pentru miercuri. Ultima dată când am fost la panou...era în Brașov ... aici în București nu cunosc lume dar cum Gabi a fost destul de amabil să mă ia sub aripa lui protectoare... țin să-i mulțumesc pe această cale... Hai la panou! Am plecat pe la 17.00... Drumul nu e lung ...este foarte aproape de unde stau eu, este în Crângași. La panou... agitație ... lume multă... fete puține :) Cred că vă dați seama ce a făcut Bubu ( eu adică...:): în primul rând am urmat instrucțiunile de încălzire și am făcut cunoștință cu prietenii lui Gabi cu care urmează să mă mai văd eu la panou: Piști și Cristi ( niște oameni foarte de treabă și cunoscători în ale alpinismului și escaladei). În al doilea rând în stilul meu specific am început să evaluez situația: Gabi îl fila pe Cristi și invers, Piști avea coechipier... eu trebuia sa îmi iau și eu coechipier așa că am continuat ceea ce făcusem înainte de '' în primul rând'' adică am analizat toți tipii din sală și ...ehe mi-am ales și eu un coechipier: înalt, zvelt , frumușel, nu foarte bun ca să nu mă eclipseze dar când să -l rog să mă fileze, mă cheamă Gabi...deh! Altă dată! Îl las pe Iulian (căci între timp am socializat și am aflat că așa se numea) și mă duc. Fac un traseu mov ... ușurel... după care trec pe peretele de încălzire și încep să fac traversări... Ehe... și să vedeți voi ce băieți au intrat în sală... că am pierdut și prize și mi s-a blocat și zâmbetul pe față... Uaaau! Așa că vrând nevrând am pus osul la bătaie și mânuțele și piciorușele la muncă și timp de 4 ore am stat și am lucrat la panou. Nu mă întrebați de ce nu râd ... de ce nu mă întorc când mă strigați...e doar puțină febră musculară dar trece! Și uite așa luni o să mă duc să îmi fac abonamentul la sală...:) Astăzi stau liniștită... avem program de sanatoriu în cameră... dormim pe reprize și ne refacem... unii după școală, alții după petreceri ... cine romantice d-astea... eu după panou! E bine oricum... și e atât de mișto la panou...:) revin cu detalii ...:)

Haideti sa mergem la canyoning!

2010-03-02T20:12:00.004+02:00

Federaţia Românã de Speologie

şi

ASOCIAŢIA ROMÂNĂ DE CANYONING

prin

ASOCIAŢIA ROMÂNĂ DE EDUCAŢIE SPEOLOGICĂ

organizeazã

ŞCOALA NAŢIONALĂ de COBORÂRI CANIOANE pentru începători şi avansaţi care va avea loc în perioada 02-09.05.2010 în zona Văii Cernei (Munţii Mehedinţi şi Cernei).
Şcoala oferă posibilitatea participării membrilor cluburilor şi asociaţiilor afiliate la Federaţia Română de Speologie, cât şi altor persoane care nu sunt membre ale FRS, şi se adresează tuturor celor care doresc să se specializeze în tehnicile specifice coborâri canioanelor.

În cadrul şcolii se vor parcurge canioanele: Bobot, Drăstănic, Ineleţ, Prisacina, Râmnuţa, Ţăsna, Vânturătoarea.

Participanţii trebuie să se prezinte la începutul şcolii cu următoarele documente: asigurare de accidente (valabilă pe întreaga perioadă a şcolii), aviz medical (cu menţiunea “apt pentru practicarea sporturilor montane”), acordul legalizat al părinţilor/tutorilor pentru participanţii care nu au înplinit 18 ani.

Echipamentul necesar (obligatoriu):
• costum de neopren complet (grosimea de 4 sau 5 mm este un bun compromis supleţe/izolare) şi în plus ciorapi, mănuşi, cagulă, din neopren
• cască de protecţie (pentru sporturi acvatice sau montane, conformă cu normele CE)
• ham (ajustabil pentru canyoning sau escaladă, cu posibilitatea de montare a unui coborâtor, se poate utiliza şi cel de speologie cu verigă centrală)
• lonjă dublă (confecţionată din coardă dinamică de minim 9 mm grosime)
• coborâtor de tip 8 sau Piranha
• 5 carabiniere (din care 2 cu siguranţă)
• 1 Valdôtain (se confecţionează dintr-o buclă de coardă dinamică de 1,60 m lungime, cu diametrul de 9 sau 10 mm, din care s-au scos 2 sau 3 toroane)
• un sac de transport, care să conţină: bidon etanş de maxim 6 litri şi un sac etanş, frontală electrică etanşă, folie de supravieţuire, brichetă, o sursă de încălzire (spirtieră, primus sau lumânări, etc.), recipient pentru apă
• 1 fluier
• 1 carnet şi 1 pix.

În plus pentru avansaţi:
• 2 blocatoare: 1 Croll + 1 Basic (eventual 1 Şunt)
• 5 carabiniere cu siguranţă (preferabil de tip HMS sau D)
• 1 pedală pentru blocatorul de mână
• 1 întinzător sau vestă pentru blocatorul de piept
• 1 coborâtor de tip opt de rezervă
• 2-3 bucle (de coardă sau chingă) pentru amaraje
• 2-3 bucle express cu carabiniere cu siguranţă (în afara de cele 5 carabiniere cu siguranţă de mai sus)
• trusă de spituri care să conţină: ciocan, tamponor, cheie de 13, garou, 5 spituri cu conuri, diferite plachete şi verigi rapide
• 1 scripete
• 1 cuţit sau briceag
• 1 mască de scufundare.
Întreg echipamentul necesar şcolii trebuie să fie certificat de normele CE.

Întâlnirea va fi la locul de campare, care se află pe Valea Cernei la km 22 şi va avea loc în 02.05.2010, cel târziu la ora 18.00.
Plecare participanţilor va fi în 09.05.2010, începând cu ora 12.00.

Taxa de participare este de 250 Lei pentru începători şi 280 Lei pentru avansaţi.
Taxa va include: şcolarizarea, suportul de curs, recunoaşterea federală, utilizarea echipamentului colectiv, transportul la obiective, cazarea la corturi, sala pentru lecţii teoretice, acces la bucătărie complet utilată (gaz, apă rece şi caldă, vase, etc.), duş cu apă caldă, WC, magazie, parcare.
În plus, avansaţii care au rezultate deosebite, au posibilitatea de a fi recomandaţi pentru participarea la Stagiul de Iniţiatori de canyoning.

Cazarea se va face în sistem tabără de corturi, participanţii trebuind să posede: corturi, saci de dormit şi saltele termoizolante.

Masa nu se va asigura de către organizatori.

Există posibilitatea de cazare în cabana Creţu-Molcuţ. Preţul unei camere este de 70 Lei/camera/noapte. Capacitatea camerelor este de 2 locuri.
Vă rugăm să confirmaţi în fişa de înscriere dacă doriţi cazarea la cabană.

Având în vedere că stagiul se va desfăşoara într-o cabană particulară, complet utilată, fiecare stagiar va plăti o garantie de 50 Lei, care se va returna integral la sfârşitul şcolii, dacă nu există distrugeri sau pagube materiale în dotarile cabanei.
Orice pagubă materială în dotarea cabanei se va plăti din garanţia comună depusa de stagiari şi cadre. Restul se va returna în mod egal fiecarei persoane.

De asemenea, sunt invitaţi să participe ca şi acompaniatori toţi doritorii de canyoning care au absolvit în anii trecuţi acest tip de şcoală.
Taxa de participare fiind de 10 Lei/persoană/canion parcurs, aceasta incluzînd utilizarea echipamentului colectiv.

Data limită este 15 aprilie 2010 pentru trimiterea taxei în următorul cont:

Asociaţia Română de Educaţie Speologică, CUI 10285053
Cont: RO 32 BTRL 0130 1205 9214 5702, deschis la Banca Transilvania Cluj-Napoca.

Formularele de participare se vor trimite la adresa:
sutoicatalin@yahoo.com

Film despre canyoning:

http://dl.transfer.ro/Asociatia_Romana_de_Canyoning-Transfer_RO-02Mar-c788bd.mpg

A fost ziua mea pe 22 decembrie...

2010-01-28T01:31:00.005+02:00

Încă din luna noiembrie am început să mă gândesc cum o să mă sărbătoresc de ziua mea. Aș fi vrut să fac ca în fiecare an, adică o petrecere cu toți prietenii mei pe undeva. Am început discuțiile și consultările cu gașca asupra posibilelor locații, în funcție de buget, accesibilitate etc. Dar după cum nici un calcul și nici o logică din lumea asta nu se poate pune cu dorințele din sufletul fiecăruia, am hotărât: dacă va fi să fie, va fi în Bucegi! De ce Bucegi? Ei bine, aici m-am născut, aici am copilărit, aici am iubit, aici am plâns... de aici am plecat și aici mă întorc! Nu aș putea reda vreodată în cuvinte și în gesturi iubirea pe care o port acestui munte... Este leagănul amintirilor mele, este refugiul și sanctuarul pe care îl caut în vremuri tulburi și îl port în sufletul meu cu mândrie și iubire așa cum îi port și pe toți oamenii dragi mie! Acest munte este parte din mine așa cum eu sunt parte din el!
Hotărâtă treabă cu sau fără prieteni, eu urc de ziua mea în Bucegi! Am început să întreb în stânga și în dreapta cine vine, cine poate, ținând cont că vremea nu era tocmai prietenoasă și nu ne puteam bizui pe cabină. Între timp, Adi Expiratu' a venit și el cu planuri de chef ( ziua lui era pe 15 a mea pe 22). Ei dacă unu și cu unu fac doi, unu și cu una au hotărât să facă chef comun! Am vorbit cu toți ba chiar am reușit să dăm și invitațiile! Și uite că până la urmă pe 18 urcam sus pe platou cu Adi Expiratu' și cu Andreea și cu '' proviziile'' aferente. Pe 19 (sâmbătă) urmau să urce pe Jepii Mari și ai noștrii, cu mic cu mare, cu veselie și bucurie! Toate bune și frumoase, Moșu ne-a așteptat cu mult drag și l-am regăsit cu aceeași bucurie în suflet cu care îl regăsim de fiecare dată! Prima zi a fost dedicată pregătirilor și încălzirii... mai un cântec la chitară... mai o țuică fiartă... telefoane peste telefoane cu ai noștrii ... să ne asigurăm că vin ... una peste alta, am rezistat osteșește! A doua zi dimineață am ieșit să mă bucur de un răsărit absolut superb... un cadou pe măsura sărbătorii! După ce m-am trezit eu mai bine...am ieșit cu skiboard-urile la o tură de încălzire cu Andreea și cu Adi! După ce ne-a răzbit frigul și setea, Adi s-a apucat de operațiunea '' tortul'' cu Andreea pe post de asistent iar eu am făcut ce știam mai bine... nimic.. glumesc am cântat! Pe la orele 12.00 au început să apară treptat: Ștefan cu Jeanina, Motanu cu Toni, Miha și Cami, Nea Samo cu fiica și ginerele, Teo (Tătăiță) și Alina . Pe Jepii Mari au rămas de urcat: Oko, Adi Nou, Costică David, Sorin, Neluțu, Marius, iar puțin mai în urma lor, Ciri cu Roxy și Coco. Între timp a ajuns și George de la Omu, proaspăt ieșit din tură și cu caietul de cântece din dotare! Rar mai vezi oameni așa de pregătiți pentru orice situație și eveniment! Pe la orele 19.00 deja îi așteptam doar pe Ciri, Roxy și Coco care făcuseră un popas la Piatra Arsă. Spre bucuria mea, au mai ajuns și niște prieteni de pe carpați.org, veniți la o comemorare. Așa l-am cunoscut și pe Gabi! Seara ne-am strâns toți, am cântat, am dansat ( mai puțin cei veniți la comemorare - și este de înțeles). Seara de sâmbătă a fost minunată, ne-am bucurat enorm că a fost Costică prezent și pentru că nu îl mai văzuserăm de ceva timp, i-am lipit chitara de mână! A fost un weekend plin de voie bună... dar duminică a trebuit să coborâm, vremea se stricase, munca e munca și oamenii mai fac și muncă câteodată... de cele mai multe ori! Așa că dimineața de duminică a debutat cu ordinea și curățenia aferentă! Ne-am împărțit în două grupe, unii au plecat mai devreme, unii puțin mai târziu. Am coborât cu toții pe Jepii Mari, am râs, am glumit, ne-am bulgărit! Numai bine că grupa 2 a prins din urmă grupa 1 și ne-am regrupat fix jos la ieșirea din traseu! Jos în Bușteni ne-am adunat la o ciorbă, la un ceai și alte ''fierbințeli'' că, nah... ca de fiecare dată - ne vine tare greu să ne despărțim! Mă bucur că au fost alături de mine și de Expiratu' și le mulțumim că ne sunt prieteni și că ne iubesc, următorilor:
Moșu - gazda ideală... om veritabil de munte
George - un om de munte veritabil dar și minunat - atenție ...de la Omu vede fiece mișcare a noastră!...:))
Nea Samo- un veritabil om de munte... a adus amintirea Mălăiești...:) - ne-am bucurat și de faptul că a venit cu fiica și cu ginerele - oameni extraordinari!
Oko - directoare cu relații și cu super voie bună... a monitorizat prestația lui Costică ( pe ideea că nimeni nu e de capul lui!)
Adi Nou - a monitorizat buna desfășurare a lucrurilor, a coordonat și susținut gașca pe traseu...
Cami- noroc cu șăfa pe otrăvuri care a binevoit să otrăvească cu buna dispoziție a dat startul la petrecere!
Sorin - s-a dedicat în întregime bunei dispoziții
Andreea- s-a ocupat de partea tehnică - foto și video dar a și ajutat Expiratul la tort și cuisinerii...
Jeanina - asistent de nădejde la bucătăria lu' Expiratu' și partener al meu de țigaretă
Ștefan - și-a luat în serios rolul de viitor soț și pe lângă curățenie a făcut și foto..:))... de plictiseală sau de gura mea, a mers și pe skiboard-uri!
Teo- Tătăiță - a fost peste nivelul de cadână, a dat startul la bancuri dar a lucrat și pe parte foto
Alina - l-a ajutat și susținut pe Teo...
Costică David - guitar entertainer și controlor de trafic...
Motanu' - șăf pi entertainment dar și guru în exercițiu... a mai fost și naș la tort... !
Miha - partener de joacă pentru pisică, partener de țigaretă pentru mine și Jeanina și preferata lui Moșu
Roxy - a avut grijă de Ciri
Ciri - a avut grijă de Coco
Coco - a avut griji peste griji... dar nu peste mine!..:))
Marius - a lucrat la entertainment
Neluțu - a adoptat o poziție cheie lânga masa cu mâncare și beuturică
Roco- a lucrat la intens și insistent la capitolul show
Andi - a descoprit salata de vinete cu mandarine
Sergiulik- a fost în asitență la descoperirile lui Andi
Victor - s-a bucurat de noi cei prezenți
Gabi- a venit să ne cunoaștem
Din cauza unor probleme tehnice nu au ajuns:
Sebi și Alex - au încercat să vină pe un traseu dificil... forțați să se întoarcă din peretele Gălbinele... - au primit înțelegere din partea noastră pentru că noi știm cum este să forțezi valea!
Alex Nou - probleme personale de familie
Bogdănelu- găselnița cu gripa...nu este pe deplin iertat!
George București - probleme de servici
Gogu - ceva tot cu gripa...:)
Cori și Bernard - diverse (cunsocătorii știu!)

Și iată și rezumatul în imagini...asta ca să vă fie și voua dor, nu numai mie!

Un 1 Decembrie perfect!

2009-12-09T19:44:00.022+02:00

Sunt genul de om care nu mă cramponez de tradiții și obișnuințe dar îmi place să serbez 1 Decembrie cu prietenii mei din zona Aradului. Acum trei ani am ajuns pentru prima dată la '' Lira Arădeană '' datorită unui bun prieten, Adi Beleanu. M-am simțit extraordinar între acești oameni minunați, atât de deosebiți, așa că am vorbit cu Ștefan să mergem și anul acesta în zonă să petrecem 1 Decembrie. Speram să ne revedem cu toții : Cristina și Adi Beleanu, Ramo și Aiurelul ei, Cucoț, Bura și toți cei de la Condorul Arad, cu dl. Haidu și cei de la Steaua Nordului, cu baieții de la Trascău Corp Zlatna, cu cei de la Șerpașii Timișoara, ce mai ...cu toată lumea dragă din Ardeal. Toate bune și frumoase numai că luând legătura cu Adi și Ramo, am aflat că mare parte dintre ei nu vor ajunge din cauza altor planuri programate și calculate. După alte calcule și programări organizate și manageriate de Ștefan, am ajuns la concluzia că oricum e 1 Decembrie și este bine să îl petrecem dacă nu la Moneasa, măcar undeva în Ardeal. Bun negociator din fire, Ștefan s-a ocupat de organizări, permutări, coordonări și toate cele și astfel am ajuns să petrecem 5 zile absolut fantastice de 1 Decembrie, în compania unor oameni absolut minunați. Sediul general afost stabilit la Păltiniș ( zona Sibiului), într-o vilă drăguță și într-un decor fantastic. În același timp la Cabana Diham se sărbătorea aniversarea Clubului Excelsior Slobozia unde s-au adunat toți ai noștrii. Mi-aș fi dorit să fiu și acolo dar cum nu mă puteam împărți, am ales să merg cu Ștefan și cu prietenii lui. Pot spune că ne-am distrat super, ne-am plimbat, ne-am bucurat de această mini vacanță. De la jocuri interesante și amuzante la seri de dans și party, plimbări prin Sibiu și la Muzeul Satului, până la bulgăreli în zăpada de la Bâlea. Trebuie să recunosc că am avut ceva probleme la jocul Catan din cauza '' oligarhilor'' ( aici vorbesc de Jeanina și de Ștefan) iar apoi la mimă nu mai spun! Încercați voi să mimați '' bicisnic'' sau chiar '' furuncul'' și mai vorbim apoi. Toate ca toate dar se pare că cel mai mare succes la mimă l-a avut de departe Ștefan (prin ''manipulare'' sau... ?!). Surprinzător sau nu, am mai învățat și eu niște jocuri. Pentru cei care m-ar întreba dacă am zdrăngănit ceva la chitară...ei bine am zdrăngănit... Ștefan a avut inspirația de a lua chitara lui. O chitară care sună absolut fenomenal și care este făcută chiar de bunicul lui. Trebuie să recunosc că totul a fost de excepție: oameni, locuri, Făgărașul, zăpada, răsăritul din Păltiniș, tot!

Una peste alta a fost un 1 Decembrie de excepție, minunat din toate punctele de vedere mai ales din pricina oamenilor cu care am petrecut: Ștefan, Jeanina, Bogdan, Crisu, Andrei, Alex, Roxy, Răzvan și Luiza.

P.S. Ar fi trebuit să îmi iau mănușile la Bâlea pentru nițică bulgăreală!

Răsărit la Păltiniș
Crisu, Alex și Roxy la Muzeul Satului în Sibiu Crisu și Alex Unii munceau și în vacanță - Eu Roxy, Alex și cu mine Alex, Crisu, Roxi și Jeanina Sibiu O familie fericită: Bogdan și Crisu Andrei și Alex Roxi și Răzvan Eu cu Jeanina Crisu cu Alex Jeanina cu mine Ștefan și Bogdan Ștefan

Aici ar fi trebuit să fie poza în care Ștefan este venerat... din păcate cineva nu a descărcat pozele..:)

pe apa Sambetei...pardon, pe Valea Sambetei

2009-11-15T23:47:00.005+02:00

Planificasem tura asta pe Valea Sambetei de ceva timp. Este un loc minunat, un loc de suflet cu oameni extraordinari, tare dragi noua! Asa ca joi seara am sunat la Adriana si am confirmat sosirea pentru 10 persoane. Ulterior, urma sambata dimineata cand ne intalneam cu totii la Cami, sa stabilim cati suntem. Dar cum socoteala de acasa nu se potriveste niciodata cu cea din targ...normal ca pana la urma am plecat spre Valea Sambetei vre-o 14 zapaciti. Dar sa o luam cu inceputul...! Vorbesc cu Oko care imi confirma pentru ea, Adi Nou, Cami, Sorin, Nelutu, Marius si Adi Insuratu' (prieten bun cu Marius)... eu confirm pentru mine, Andreea, Adi Fresh, Motanu si Ruxy. Asadar suntem 12...oho...e bun!

Vineri dupa amiaza: Plec din Bucuresti direct de la ultimul curs de Structuri... hai ca e bine... trebuie doar sa ma intalnesc cu Motanu sa ma duca pana la Busteni si apoi sa ma lase la Oko. Ooopsy tzoopsy!... sunt in intarziere... da-i bice si fugi dupa autobuz...! Bine macar ca in repezeala chiar m-am urcat in autobuzul bun... Ce sa vezi? Prind si loc...Haida viata! Stau eu cumintica pana la capat de linie... Ma asteapta Motanu cu Mihaela. Hop-poc ne imbarcam si cu toate panzele sus pornim spre casa...! Pe drum aflu ca vine si Mihaela cu noi si sora ei, Ana. Suna Ruxy... e suspecta de gripa guitz-guitz... nu stie ce sa faca, sa vina sau nu. Suna Andreea... suna toata lumea! Haos nu alta! O sun pe Oko si-i comunic ca suntem in principiu 14... si raman fara baterie la telefon! Asadar la intalnirea de dimineata urmau sa apara 14 persoane. Si uite asa cu vorba si buna dispozitie ajungem la Busteni. Pac-pac... repede bagajul, incarc telefonul cat de cat si fuga - fuguta pornim spre Brasov. Suna Ruxy... e ok...era doar alarma falsa, deci vine cu noi! Ma debarca Motanu la Oko...super fericire...mai vorbim... mai povestim...dar no... unii tre' sa si doarma... Cum sunt o fata isteata...( si modesta tare)... am inteles ca trebuie sa ma odihnesc si m-am culcusit in patul lui Kiny...Ce somn fratilor? Care somn? Al cui somn? Toata noaptea am avut acest vis eroic... cu stim noi toti cine...ufff! Eroic pana la capat! Asa ca nu m-am odihnit eu cine stie ce... dar sa trecem peste acest pasaj cu eroismele... Ma trezesc...Oko facuse cafea... Beau cafeaua... mergem sa mai cumparam una alta...si iata suna Ruxy...a ajuns in gara. Intre timp soseste si Nelutu... Oko da telefoane, organizeaza masinile si pasagerii. Pornim catre Cami. O luam pe Ruxy de la gara, ajungem la punctul zero, in fata blocului matushii. Imediat apare si Motanu cu fetele, Miha si Ana. Am facut noi calculele si socotelile si am conchis ca plecam in urmatoarea formatie: Sorin cu Cami si Oko in masina, Motanu cu Miha, Ana, eu si Ruxy apoi in masina la Nelutu, el cu Adi Nou, Marius si Adi Insuratu si ...aoleu! Adi Fresh cu Andreea nu aparusera. Sun! Andreea abia se trezise...Urmeaza sa ne prinda pe drum in Fagaras. Pornim la drum! O sun pe Adriana si o anunt ca am plecat din Brasov, ea imi spune ca ei sunt deja pe drum spre cabana si ca ploua, deci sa avem grija. Okapi! Si tot cu veselie, voie buna si telefoane date intre noi, ajungem la Fagaras. Facem popas pentru sandwich si ultimele cumparaturi. Ne regrupam cu totii inclusiv Andreea cu Adi Fresh si pornim voiosi si plini de elan spre Sambata. Ajungem pe Valea Sambetei, parcam si ne pregatim de drum. Incepem sa urcam agale... vremea e superba, cu soare si nici urma de ploaie nu ramasese asa ca... duca - ducuta cat tine potecuta! Facem pe drum regrupari... apoi mai cu vorba ...mai cu poze...mai cu cantec... ajungem. Intru intai pe la cabana si il salut pe Adi. Este neschimbat... dar cabana este reparata si acest lucru ma bucura nespus de mult!. Pornim! Inca 5 minute si suntem la Adriana si gasca lor. Ajungem in fata cabanei... aici ne ies in intampinare dragii si bunii nostrii prieteni: Adriana, Nea' Nelu, Vasile, Cornel si Anca. Lipseste dl. Thomas dar ne bucuram sa auzim ca este in Himalaya si este bine! Noi il asteptam cu drag caci ne este dor si de dansul! Adriana ne-a asteptat cu ceai... of! Asa e de frumoasa viata asta dar si ceaiul e bun! Si repede - repejor ne despachetam.... ne destindem si ne apucam sa mancam. Forfota!... pungi pline cu bunatati! Nu mai zic de tot soiul de ADI-TIVURI... si... Pofta buna noua! Terminam cu mancarica... punem mana pe chitari si incingem atmosfera... Unii incep sa danseze... dar in general toata lumea se simte bine! Se voteaza unanim: Adriana - sefa pe organizare, colaborare, integrare si coordonare si Nea' Nelu sef de ocol, protocol si monopol! In toiul petrecerii apare si Radu... Asta da motiv de bucurie! Si uite asa continuam cu cantatul si cu buna dispozitie... in timp ce eu ma delectez cu prajiturile faramitate si niste bitter de exceptie! Din cand in cand Radu nu se poate abtine sa nu puna pe seama prajiturilor, silueta mea de exceptie!( of... iar modestia mea!) Din cand in cand se remarca si faptul ca de data asta eu, bubita, am venit singurica, fara bubitu... Dar deh... asta este! Dupa cum cita chiar Adriana: '' Tradare ....tradare ....da' s-o stim si noi!''. Ana nu se simte tocmai bine asa ca pleaca prima la culcare, urmata de Ruxy. Nu mult dupa miezul noptii ne retragem si noi la somnici. Incepe forfota.... Incepe rasul... Ca bubita e pretentioasa... ba ca Nelutu e gras... ba ca Radu sforaie... ba ca Andreea se misca... Oko rade...eu nu pot sa ma abtin. Este foarte cald in camera... ma foiesc pe toate partile.... ma duc sa beau si apa... degeaba... tre sa schimb pozitia! Si pana la urma adorm... Ne trezim dimineata... facem repede un sondaj...cine va forta valea... cina va forta varful... Dimineata e frumoasa.... bate nitel vantul dar este ok! Mancam...ne forfotim nitel si pornim cu Adriana spre chilia sapata in stanca unde s-a ascuns ceva timp de comunisti Parintele Arsenie Boca. In fata cabanei ne intampina o catelusa alba... alba... jucausa si tare lipicioasa! O alintam pe rand toti si pornim la deal! Ajungem sus... bate vantul cu putere... e clar ca pentru cei ce au fortat valea si au ajuns in creasta... e NASOL! Asa ca stam... facem un mic popas... nu inainte de a-mi umple bidonul cu apa de la izvor si pornim inapoi! Jos ma opresc la o vorba cu Adi... mai de una ... mai de alta si apoi mergem sa ne facem bagajul. Incepe distractia cu organizarea. Ne apucam de curatenie, ordine si strans rucsace. Tata socru (Nea Nelu') promite solemn ca nu ma lasa sa imbatranesc fata mare... Slava Domnului ca uite asa imi iau si eu o piatra de pe inima... ba tind sa cred ca e ditamai bolovanu'! Buna treaba... cum problema maritisului e ca si rezolvata... conchidem ca e rost de bere cu toata lumea la pastravarie! Asa ca-i dam bice la vale. Usor catinel... si ajungem la zona unde am parcat masinile... totul este ok! Pornim spre pastravarie! Admiram mai intai bazinele cu sturioni si apoi intram in restaurant la bere. Cum era chiar in ziua de Mihail si Gavril... domnul Mihai (patronul) ne recomanda pastrav! Deci pastrav sa fie cu bere... multa bere! Eu nu beau pentru ca tocmai eu urma sa conduc la intoarcere... asa ca un pepsi rece imi e pe plac! Eheeee si uite asa cu cantec si mancare buna... se face aproape 7 seara si o pornim spre Brasov. Toate bune si frumoase... plecam cu acelasi gust amarui ca intotdeauna dar nu inainte sa promitem solemn ca ne intoarcem! Cu Bubitu' sau fara! Nici drumul spre Brasov nu a fost fara peripetii...doar am condus eu, nu?!

Avizier: In urma acestei ture s-au adaugat urmatoarele functii:

Sefa pe coordonare, organizare, integrare si colaborare - Adriana

Sef pe ocol, protocol si monopol - Nea Nelu'

Ai nostrii:

Oko

Adi Nou

Sorin

Cami

Marius

Adi Insuratu

Adi Fresh

Andreea

Ana Nicolai

Mihaela

Motanu

Ruxy

Nelutu

Bubita( adica eu)

Mii de multumiri dragilor nostrii prieteni:

Adriana, Nea Nelu' (Tata Socru'), Radu, Cornel, Vasile si nu in ultimul rand d-lui Thomas pe care il asteptam cu mare drag sa se intoarca!

pe apa Sambetei.... galerie foto

2009-11-15T21:37:00.052+02:00

Busteni - Poiana Coștilii - Valea Colților - Ferestra Galbinele - Scoruș - Brâna Coștilii - Hornul lui Gelepeanu - Platoul Bucegi - Canton Schiel

2009-10-26T13:04:00.010+02:00

Vineri a fost superbă vremea... O zi de toamnă formidabilă care m-a prins făcând planuri de iarnă cu Andreea și Vali Căciulă la cota 1400. Cum deja îmi zburdau picioarele și mintea admirând Bucegii, am stabilit că sâmbătă urcăm și noi pe munte. Îl sun pe Gumiță și stabilim o întrevedere pentru ședința tehnică! Plecăm de la cotă, mergem spre Bușteni să mă văd cu Gumsi. Cum Andreea avea musafiri, am rămas eu cu Gumiță la o cafea și la făcut planul de bătaie. Sună telefonul! Este Silviu ( Țiganu ), care îmi spune ca vine și el cu noi, și că l-a convins și pe Ieduțu ( Cristi) să meargă. Îi anunț pe băieți că e cazul să își ia hamuri și ceva carbiniere, opturi, că deh... facem un traseu mai " sănătos ". Nu termin de vorbit că sună și Prețiosul adică Expiratu'. Oh...asta da plăcere! Expiratu' cam "chiulise" în ultima vreme așa că numai de bine! Încep cu Gumiță să facem planul de atac! Traseul se prezenta interesant: Valea Spumoasă - Magheru - Valea Mortului cu ieșire în Brâna Portiții. Toate bune și frumoase numai că... există și un dar! Acest traseu necesită niște cunoștințe de alpinism pe care unii dintre noi nu le aveau, iar cei ce le aveau nu ar fi putut sa-i tragă și pe restul după ei. Gumiță urma să facă traseul cu încă trei amici dar nu mă puteam bizui prea tare pe el pentru că deja îi avea pe ei în spate, nu avea rost să mai stea și după noi. Deci pică acest magnific traseu pentru că asta e... toți trebuia să ajungem la Schiel! Îl sun pe Adi Fresh și îi explic în mare despre ce este vorba, de ce nu putem face acel traseu pe care cu lacrimi în ochi îmi doream să-l facem. Rămânem la stabilirea traseului pe sâmbătă dimineața, când urma să ne întâlnim cu toată suflarea.

Sâmbătă dimineața sună telefonul. E Expiratu' care mai că ajunsese. Pac! Mă trezesc instantaneu... Fac cafeaua și încep să mă agit!

Scoate rucsacul... Acum dăi și cată hainele... pantaloni... polar... manuși... ham... frontală... tăte cele! Hop bătăi în ușă! E Expiratu' cu Adi Nou! Super surpriză căci de Adi Nou habar n-aveam că vrea să vină și el. Sună și Silviu... a ajuns și el cu Ieduțu. Super treabă! Haida viață! În timp ce băieții coboară să parcheze mașinile, termin rucsacul de făcut... mă agit...verific tot și ies și eu pe ușă! În fața blocului băieții se schimbau de n-aveau treabă ... la bustul gol...cu boxerii la vedere și babele din vecini în extaz! Gata! Pe cai că se filmează! Sună Andreea ... efectiv indignată că de ce nu mai facem traseul despre care vorbisem cu Gumiță. Încerc să-i explic...degeaba! Cu nervii întinși spre maxim pornim către ea de unde urma să ne "regrupăm" cu ea și cu Adi Fresh. Ajungem la Andreea și încep discuțiile despre traseu... încep să le explic că nu putem să fcem traseul despre care vorbisem cu Gumiță ...dar n-am cu cine. Adi Fresh mă anunță că el pe Jepii Mari nu vrea... eu propun Valea Albă dar aici sare Andreea cu gura pe mine că nuu.... e prea "ușoară"... că poate oricând să facă această vale... Apoi începe că vrea să ajungă și ea la Hotel Gălbinele... BUN! Și uite așa ajungem la Valea Colților - pe care eu mai fusesem cu Adi Fresh și cu gașcă serioasă cu o lună în urmă. Diferența era că noi ieșisem atunci în Brâna Coștilei pe Hornul Coamei...pe care nici nu se punea problema să îl facem acum pentru că este totuși dificil și trei oameni din gașca de acum nu s-ar fi descurcat neam! Bun...Adi fresh spune că no...se poate ieși prin Scoruș...dar ca na...lui îi e indiferent...! Cum era clar că nu aveam cu cine mă înțelege... pornim pe la orele 11.00 spre Poiana Coștilii de la Căminul Alpin, sperând că o să o luăm într-un final pe Valea Albă! Si uite așa agale...mai cu o vorbă...mai cu o ciocolată și un "AdiTiv", ajungem la ramificația spre Valea Albă... ei acolo bineînțeles că nu am mai reușit să schimb nici o părere a Andreei ... și cum și restul erau curioși în legătură cu această vale...conchidem că putem încerca... deci pornim spre Valea Colților!

Ajungem în Poiana Coștilii... hop...ne băgăm pe poteca ce avea să ne ducă spre Valea Colților. Urcușul pe această potecuță e tare nasol pentru că potecuța urcă abrupt și este pământoasă...bocancii sunt sfinți! Ajungem în mica șa de unde se vede Valea Colților și Valea Mălinului.... aici mâncăm! Ieduțu se uită cu înfrigurare la Valea Colților... Începe să se gândească cât de bine i-ar fi lui la Mălăiești... cu o bere rece... fără grija acestei văi.

Gata masa! Pornim la drum! Coborâm spre baza văii... Ne adunăm și începem lupta cu Valea Colților. Pe această vale sunt trei mari săritori care pun probleme și unde ne-am ajutat și reciproc dar mai ales de anouri (normal e nevoie de coardă). E frumoasă Valea dar nu e ușoară... Adi Fresh se mobilizează.... el este cel care merge primul și lasă anourile pentru a ajuta pe fiecare în porțiunile dificile, în timp ce la împins colaborează Expiratu' cu Adi Nou. Mama împunge și eu trag...Ah! ce cusătură fac! Silviu se descurcă bine pe porțiunile de cățărat...chiar super... Ieduțu are ceva probleme cu rucsacul cam greoi... Se vede că-i este puțin teamă dar Expiratu' il susține! Sună Motanu care era în trecere prin Bușteni. Îl anunț pe unde suntem și rămâne să îl mai sun în caz de lămuriri suplimentare etc. La săritorile mari dăm rucsacele pe rând și apoi ne ducem și noi... Mai cu pauze (că deh rucsacii noștrii nu sunt de tură de-o zi ci sunt plini cu de toate ...pentru două zile...)... mai cu vână ... ajungem pe la ora 17.30 în Șaua Măgarului...

Se vede in fața noastră Hornul Coamei...la fel de impunător cum îl găsisem și acum o lună! Aici e aici...Tre să ajungem în Fereastra Gălbinele... data trecută noi ne-am lăsat la baza Hornului Coamei. Căutăm ieșirea direct spre fereastră! Vorbesc cu Motanu care îmi explică că nu are sens să ne mai lăsăm spre baza Hornului Coamei ci să ieșim direct în Fereastră. Bun! Cătăm brâna...o gasim...ne lăsăm spre Fereastră. Suntem obosiți dar nu ne lăsăm. Am lucrat în echipă pe toată Valea Colților și e clar că trebuie să ne montăm să terminăm traseul deși e clar că Silviu cu Ieduțu sunt mai obosiți ca noi. Aici Adi Nou coboară pe vale (el trebuia să se întoarcă în Brașov)... nu înainte de a ne mai explica odată ce urmează. Eu insist să rămână cu noi deși îmi dau seama că nu poate. Un om de bază în plus e un mare ajutor! Adi Nou pleacă...noi înaintăm. Se lasă seara exact când ajungem în Fereastra Gălbinele. Vedem Scorușul ... înaintăm! Începem să urcăm pe scoruș. Avem două frontale a mea și a lui Adi Fresh, a lu' Expiratu ' o luase Adi Nou ca să coboare. Frontala mea face figuri... e clar ca are ceva! Urcăm pe scoruș după momâi ( Motanu îmi explicase despre acestea). Eu mai fusesem pe scoruș pe când trăia tata și la fel și Adi Fresh... numai că acuma eu nu îmi mai aduceam aminte...de oboseală...de stres...Dumnezeu știe! Așa că ținem urma momâilor! Ajungem la intersecția cu Brâna Coștilii care era acoperită de zăpadă înghețată bocnă... Îl anunț pe Motanu care era la post ( adică aștepta mereu vești de la noi să fie sigur că suntem bine). Adi Fresh verifică zona pentru orice eventualitate în timp ce îl lămuresc că suntem într-adevăr pe brănă. Adi Fresh merge primul cu frontala cea bună și în urma lui ...și noi, potopul. Înaintăm greu cu nervii întinși la maxim prin zapada bocnă și ocolim hornulețele, văioagele acoperite de zăpadă unde am putea să ne afundăm. Trecem pe deasupra Hornului Coamei. Orașul se vede superb... cerul este plin de stele... e întuneric dar nu ne lăsăm! Începe să bata vâjul... e clar că va trebui să ne mai îmbrăcăm nițel. Deasupra Crestei Văii Albe ne oprim, ne echipăm, mai balotăm niște biscuiți și ne pregătim de ultimul atac asupra Hornului lui Gelepeanu. Silviu și Ieduțu sunt obosiți...e clar...! Noi îi încurajăm, mai ales Expiratu', care deja era un fel de gardian al lor! Ne echipăm... vâjul e puternic ...ne biciuiește bine de tot! Îl anunțăm pe Motanu unde suntem... ceasul e cam 10.00 seara. Motanu îmi spune că și el era pe Gelepeanu la 11.00 noaptea...deci nu suntem singurii nebuni! Găsim hornul și ne adunăm puterile! Pornim... Nu e ușor pentru că sunt porțiuni cu zăpadă și pe alocuri apă înghețată prelinsă pe stâncă! Ușor ... ușor ... Gata! Ies în Platou și-i anunț ca suntem în spatele Releului Coștila. Pe Platou surpriză...nu bate vântul deloc! E chiar plăcut! Ne adunăm și pornim către Moșu' unde urma să bem un ceai și să vedem cum stau lucrurile. Ocolim Releul... și ușor cătinel îi dăm bice spre Moșu! Ajungem la Moșu' (pe la orele 11.30)... ne primește la căldură... facem ceai...se încălzește atmosfera...iau chitara cânt! Toată lumea se dezmorțește...Ne bucurăm... Sincer aș fi crezut că Silviu cu Ieduțu sunt epuizați și aș fi putut pune pariu că vor să rămână la Moșu! Dar se pare că nu... Pauza de ceai le-a priit ...ne-a priit tuturor ... așa ca ne echipăm... ne luăm la revedere de la Moșu' ... Bagaju' și marcaju'! Pornim către Cantonul Schiel ( pe la ora 01.00)! După aproximativ 45 de minute suntem la Canton. Facem focul... ne destindem... mâncăm... și soamne fraților! Duminică dimineața Expiratu' dă trezirea... e în jur de orele 10.00... Facem focul...punem de cafea... Sună telefonul... e Motanu! E pe platou cu Tony... vine la cafea! Ne aliniem până una alta afară... adunăm gunoaiele lăsate de mult prea educații noștrii turiști! Apare și Motanu cu Tony! Yupeeeee! Silviu cu Ieduțu pleacă spre cabină... Expiratu' o taie pe Jepii Mari. Motanu cu Adi Fresh măsoară terasa în timp ce eu cu Andreea și Tony facem curat... gospodărim! Facem bagajele nu înainte de a mânca gogoșari umpluți de la Andreea. Pornim pe Jepii Mari! Ajungem jos în Bușteni și ne oprim la o bere până ajunge și Andreea cu adi Fresh. Hop! Pe cine văd eu? Pe Mario... fusese cu Bubulu la ski în zona Omu...dar zăpada bocnă le-a creat și lor probleme... Pleacă Mario...apar ai noștrii, Adi Fresh cu Andreea... Mergem la cofetărie! Ne destindem ...râdem...Ne bucurăm unii de alții! Motanu ne lasă acasă pe fiecare... Încep să dau telefoane... Ieduțu e primul... Îmi spune că i-a plăcut și că oricum i-a fost mai frică în cabină decăt pe traseu...dar că nu ar mai face așa traseu... Silviu e următorul... i-a plăcut dar a fost obositor! Expiratu' nu răspunde -are telefonul închis! O sun pe Oko...îi povestesc tot... Doamne cum știe ea să mă liniștească! E fenomenală!

Dicționar: Poiana Coștilii - denumirea dată de ciobanii brăneni... formă arhaică implementată și folosită de buștenari; Brâna Portiții - varianta arhaică de aceeași origine;

PARTICIPANȚI:

Expiratu' = Adi Sorea

Adi Nou = Adi Taus

Adi Fresh = Adi Pârvu

Andreea Budu

Țiganu' ( Ciufu') = Silviu Ducar

Ieduțu = Cristi Râșnov

Bubu ( Bubita) = Nicoleta Iubu (eu)

Motanu- partcipant indirect dar de mare ajutor = Nelu Pietreanu

Atenție: Din această tură am învățat multe.... A fost o tură frumoasă dar lungă!

1. Să lăsăm ambițiile acasă!

2. Să mă bazez mereu pe mine ... si pe Motanu!

3. Să am grijă pe cine mai iau cu mine...

4. Se poate lucra foarte bine în echipă... și asta am făcut!

oameni și munți...amintiri și trăiri...

2009-10-20T13:24:00.010+03:00

Am simțit nevoia să scriu câteva rânduri despre oamenii pe care i-am pierdut brusc, oameni de munte care mi-au fost dragi, și care, în sufletul meu, au lăsat un gol atunci când au dispărut. Pe unii i-am apreciat atât ca oameni de munte cât și ca oameni, dar toți mi-au fost prieteni. Atâta timp cât eu trăiesc, voi spune povestea lor și vor trăi în gândurile mele. S-a întâmplat ce nu am crezut niciodată că o să se întâmple: l-am pierdut pe tata! A fost cumplit de dureros! Nu cred ca am simțit vreodată o durere mai mare. Brusc viața mea a rămas fără repere... Tata pentru mine este un superlativ - un tată extraordinar, un om de munte desăvârșit! M-a învățat foarte multe și m-a format ca om. Mare parte din ceea ce sunt azi sunt datorită lui! Ca om... tata, a avut cu siguranță și defecte și calități. De abia după ce nu l-am mai avut lângă mine am început să descifrez învățăturile lui! După ce nu a mai fost mi-am dat seama că ceva din mine s-a schimbat. Am trecut prin toate sentimentele posibile, prin apă și foc dar în final mi-am croit drum, așa cum am crezut eu de cuviință. M-a durut cumplit că nu am apucat să-i spun ce înseamnă pentru mine! Pierderea tatălui meu și pierderile ce urmau să vină m-au schimbat. Nu aveam să mai fiu la fel niciodată! Oamenii trebuiesc iubiți și apreciați tot timpul pentru că nu se știe când rămâi fără ei!

Bogdan Stănica - zis Stone

Iată, sunt 4 ani de când Stone nu mai este printre noi. A plecat acolo sus, printre creste și nu s-a mai întors. Eram la Caraiman când s-a anunțat prin stație că a murit un băiat din Bușteni...a căzut!... Ciudat! Am avut acel sentiment că este vorba de Stone deși nu i s-a comunicat numele. Undeva acolo am știut că e vorba de Stone... Cei ce l-au cunoscut își aduc aminte de acest baiat brunet, ce iubea muntele și stânca așa cum eu la vremea aceea nu eram în stare! Țin minte că era un alpinist bun... pentru mine chiar foarte bun! Îl priveam cu admirație, cu jind copilăresc, ca pe un alpinist desăvîrșit deși poate erau alții mai buni ca el... Era o vreme când era nelipsit din Fisura Albastră, din pereții de cățărat. Noi..., puștii de pe vremea aceea, îl admiram pentru curajul lui, pentru că era altfel... pentru că putea! A fost un controversat și a ramas așa până și în clipa morții. Chiar înainte să moară, m-am întâlnit întâmplator cu el: ieșise cu fetița lui la plimbare. O purta în cârcă așa cum mă purta și tata pe mine când aveam 3 ani. Cred că este una din imaginile care mi-au rămas adânc întipărite în minte alături de cea cu Stone îmbrăcat în negru, cu geacă de piele și blugi negrii, cântând ''Show must go on''! .... E drept, țineam atât la el cât și la Eliza și la fetița lor și chiar și acum mi-e greau să vorbesc despre el fără să îmi aduc aminte că la vremea aceea, mi se păreau o familie frumoasă! Moartea lui m-a afectat...de fapt pe toți ne-a afectat. Era prietenul nostru... tânăr, zvelt, un personaj mai degrabă interesant, chiar controversat, un alpinist, un luptător, un tată devotat pentru fetița lui. A plecat prea devreme și prea brusc iar noi îi ducem dorul, dar după cum tot el spunea: SHOW MUST GO ON!

Mirel Ceaușu - zis Grasu'

Am stat în același cartier și cred că era cu 2 ani mai mare ca mine. Când eram mici ne jucam în fața blocului, apoi în școala generală am fost în tabere împreună și mai apoi, s-a întâmplat că ne întâlneam mereu pe tren spre Brașov. Eu mergeam la liceu, el la facultate... Era un băiat extraordinar de bun! Doamne, avea omul ăsta un calm ieșit din comun și niciodată nu spunea nimic de rău despre nimeni! E foarte drept că în perioada aceea, ne întâlneam și pe la chefuri, dar și pe munte. Mi se părea un bărbat foarte frumos, și din interior emana o caldură aparte! Așa era Grasu'! Înalt, cu părul lunguț, ușor ondulat și cu niște trăsături foarte frumoase și foarte bine conturate. De la prima zapadă până la ultimul petec, el cu Bubulu și gașca lor, erau pe văi la ski. Era un rebel... era altfel... deși la prima vedere îmi părea atât de sfios... uneori copleșitor de timid. Veneam de la București când la radio au anunțat că a murit un băiat din Bușteni, prins de avalanșă pe Valea Cerbului. Primul gând a fost către Bubulu! Tremuram toată! L-am sunat pe Razvan Boja și el mi-a zis că e vorba de Grasu. Vocea lui Bojilici tremura...încă nu îl găsiseră, atunci îl căutau cu disperare! La priveghi și la înmormântare am fost cu Bojilici, Gumiță și Florin. Așteptam să se întâmple ceva...nu știu ce!... Doar ca apoi să mă trezesc ca dintr-un coșmar! Dar nu a fost așa... Plângeam tăcut... suspinam! Mi se părea nedrept! Acolo undeva, în mine nimic nu mai era la fel ca înainte!

Răzvan Boja - eu îi ziceam Bojilici

Despre Răzvan îmi este foarte greu să scriu, poate pentru că mi-a fost un prieten foarte bun și foarte drag! Cred că aveam 15 ani când l-am cunoscut. Mi se părea foarte înalt la vremea aceea!.. Chiar era... și era tare greu să nu îl remarci! Era un bărbat frumos, înalt, cu ochi albaștrii și mi se părea un om foarte dur. Cu timpul am descoperit un prieten extraordinar, un om cu o poftă de viață cum rar mi-a fost dat să văd! Nu pot să nu îmi aduc aminte prin câte am trecut împreună! Nu pot să nu îmi aduc aminte de serile în care cântam la chitară până dimineața în timp ce el făcea o ''vânătoare de cerbi'' (adica bere Cerbul)! Nu pot să uit când venea cu Nico a lui la cabană și abia aștepta să vadă ce am gătit! Parcă îl văd și acum... intra direct în debara și căuta salată cu ton pentru că știa el că găsește! Când se întâmpla să fiu supărată, glumea, și îmi spunea că sunt dragostea lui fără leac și că îmi face casă cu prispă și mușcate în geam! Am fost cea mai bucuroasă când am aflat ca el și Nico or să aibă o fetiță! Ba chiar făceam planuri pentru cheful de botez... Totuși, s-a întâmplat ce nu credeam! A dispărut dintre noi...brusc! Nu a mai apucat să își vadă fetița pe care o aștepta atât de mult... Nu țin minte mare lucru din ziua aceea, doar știu că a sunat Florin și Gumă și parcă și George de la Omu... iar eu nu puteam să îmi revin! A fost o pierdere cumplită... nu mai puteam reacționa, nu mă puteam aduna! Plângeam pentru el, plângeam pentru Nico și pentru fetița lor încă nenăscută! Plângeam de ciudă... mi se părea atât de nedrept! Căderea am simțit-o cand l-am văzut pe Bubulu...era desfigurat de durere! El pierduse brusc un prieten foarte bun- pe Grasu și pe fratele lui - Răzvan! Pierderea lui Bojilici a fost lovitură nedreaptă de la viață pentru noi toți! Nu am acceptat niciodată pe deplin faptul că nu mai este printre noi!

Dispariția lui Răzvan pentru mine este încă dureroasă! Nu pot să nu îmi aduc aminte de el... Noi nu l-am uitat și afirm cu toată puterea că Răzvan a fost un OM de munte, un adevărat OM de munte. Aș avea atâtea de povestit despre el! A iubit frumos și a trăit frumos și intens, a fost un bun prieten și un om pe care te puteai baza în orice situație! A fost și este iubit de către prietenii săi, și sunt mai mult ca sigură că este mereu alături de ei, de noi!

Ofelia Rauh

Auzisem de Ofelia... era chiar imposibil să nu auzi de ea în această lume a munților! Era tipa blondă cu chitara mereu în spate, mereu pe cărări de munte, mereu pe o potecă, iarnă... vară... noapte... zi! Am ascultat înegistrări cu ea la Moșu' și așa îmi doream să o întâlnesc! Se întâmpla că mai mereu ne petreceam pe drum, una într-o parte, cealaltă în alta! Întâmplarea a făcut să ne întâlnim la înmormântarea lui Bojilici... Împrejurarea era sumbră...apăsătoare... Eu eram și nu eram... nu mai reacționam în nici un fel... eram nici eu nu mai știu cum! George de la Omu a venit lângă mine și mi-a prezentat-o. Știa cîte ceva despre mine, auzise de o copilă care se străduia să cânte (eu la acea vreme). A stat apoi cu mine la înmormântare, m-a luat protector de mână și a încercat să mă încurajeze... așa cum a știut ea mai bine! Tot ce pot să spun este că mi-a purtat de grijă... o grijă maternă! Așa am perceput-o eu! Așa am simțit-o eu pe Ofelia! Mi s-a părut o tipă tare mișto de când am văzut-o! Era blondă și hainele acelea negre chiar îi veneau bine... Îmi aduc aminte că stabilisem să ne întâlnim în Bucegi să cântăm. Pentru mine chestia asta era ceva special, o mare onoare!...Totuși...mereu există un...totuși!... Nu știu cum s-a întâmplat dar a dispărut și ea dintre noi. O dispariție bruscă, subită, nedreaptă! Muntele mai pierduse un străjer,iar noi, noi pierdusem un om valoros! Cami m-a sunat... eu nu puteam crede...simțeam că ceva acolo nu este consumat! Nu mi se părea real... Eu care îmi doream teribil să o cunosc mai bine, să apuc să ma bucur și eu de ea... A trecut ceva timp și acum am ajuns să o respect, să o înțeleg și să o iubesc în felul meu! Asta în mare parte datorită faptului că după dispariția ei, am cunsocut-o pe Oko și am hotărât sa ducem mai departe mesajul Ofeliei, cântecele ei, și să o purtăm cu noi peste tot, acolo unde ne poartă și pe noi pașii! Ofelia pentru noi este Ofelia!

Maria Moțoiu

Am cunoscut-o pe Maria prin anul 2001, în Retezat. Era vară. Ajunsesem cu tata la Bucura, de unde trebuia să ia niște probe. Stăteam pe marginea lacului și calibram Ph -metrul... Ea auzise că suntem din Bușteni și a venit la noi foarte deschisă, veselă și entuziastă să ne spună ca într-un fel și ea era din Bușteni... Sa fi avut atunci în jur de 30 și un pic de ani... Nu mai știu... I-am reținut privirea...ochii de un albastru clar și părul foarte lung. Ne-am întâlnit apoi de foarte multe ori, pe munte, la ski, la chefuri,în oraș. Nu am să pot să uit că la nunta lui Carmen Ciocolată, am fost domnișoare de onoare și ea a prins buchetul... Era foarte fericită și chiar își dorea să se mărite, să aibă o familie! Era o tipă extraordinar de sufletistă! Deși a fost de multe ori nevoită să îndure umilințe, a avut mereu tăria de a ierta, de a merge mai departe, cu o capacitate uimitoare de auto-vindecare! Maria era altfel! Avea o naivitate a ei, o căldură interioară și o duioșenie copleșitoare! Deși părea mai mereu distrată...zapacită, cu toate acestea punea foarte multă muncă și pasiune în tot ceea ce făcea. Era cel mai bun expert al nostru în avalanșe! Un om de munte! Era deosebită! Mie, mi-a fost tare dragă! Ultimul mesaj de la ea a fost de ziua mea de nume... Ulterior la câteva zile când încercam să o sun și nu răspundea, am aflat după... murise! Maria plecase dintre noi! A fost încă o lovitură pentru lumea muntelui... Și noi și muntele pierdusem un om foarte valoros!

Ciudat cum dispar dintre noi oameni dragi nouă și de cele mai ulte ori îi apreciem după ce îi pierdem! Este totuși adevărat că ei vor dăinui, amintirea lor va fi vie atâta timp cât îi purtam în gândurile și poveștile noastre!

cum am plecat spre Fagaras....

2009-10-19T14:44:00.000+03:00

Cert lucru! Trebuia să iau parazăpezile de la Gumiță pentru că Andreea nu avea parazapezi. Vineri am plecat cu Andreea din București și am ocolit DN1 pentru că riscam să îmbătrânim acolo. Am ocolit prin Targoviște pentru că drumul pe Moroieni mi se pare foarte pitoresc și imi place foarte mult! Poate prea mult! Când urcam spre cota 1000 începuse să ne ningă și mă gândeam că inevitabil în Făgăraș o să ningă și ma mai gandeam eu așa băbește și mă tot străduiam să îmi aduc aminte pe unde am rătăcit parazăpezile mele. Cum nici acum nu știu unde îmi sunt parazăpezile, era clar că trebuie sa fac rost de unele pentru mine și unele pentru Andreea. Asadar îl sun pe Gumiță sa îl întreb de niște parazăpezi. Nu mă refuză...cum ar putea să mă refuze....e un scump el așa de felul lui....! Apoi îl sun și pe Adi și îl anunț că aș mai avea nevoie de o pereche de parazăpezi. Ce să zică și Adi? Mai putea să zică ceva? Nu prea.... din respect sau din milă se vede nevoit să mă ajute și el...Ajung acasă...las gențile...scot rucsacul, îndes acolo diverse - asa cum le îndes eu...ORGANIZAT! Claxonează Andreea, ies...Alerg repede pe scări. Pornim sa luăm parazapezile de la Gumiță. Ne imbrațișăm, ne consultăm noi așa bătrânește, ne dă Gumsi niște sfaturi și apoi o gonim spre Brașov ca să nu întârzii la Coana' Mare Oko. Facem ședință și discutăm ultimele noutăți. E clar că nu sunt fericită. Nici nu am cum. Mereu am fost anapoda așa dar parcă în perioada aceasta sunt și mai anapoda. Până la urmă nu e o rușine. Sunt cum sunt și nu mi-e rușine! Stăteam față în față cu Oko....râdeam ... plângeam... Mă cunoaște atât de bine că nici macar nu trebuie să-i explic.

Adorm ... ușor...pe nesimțite... Dimineata! Hopa-sus! Sunt haotica....vad cafeaua...vad bagaje peste tot...copiii se agită! Da...e sâmbătă...wow! Bagajul și marcajul pentru Făgăraș! Vine și Romică cu Liloi...ne urcăm în mașini facem regrupare la Cami! Până la urmă suntem câțiva, lăsând la o parte pe cei ce nu ne-au însoțit din motive de: nunți, botezuri, ziua prietenei, a soacrei, despărțiri, împăcări, sau cei care s-au luptat cu gripă, curățenie, shopping, demoni interiori, etc.

Și iată-ne pe toți în drum spre Avrig. Urma să urcăm spre Bărcaciu. Am condus cu succes plutonul meu! Am ajuns acolo tot o forță... Am forțat vârful ...un pic prea tare zic eu! Deși am coordonat impecabil încă de la bază întreaga echipă, se vede că mai avem de lucru pe partea de atac. Așadar după cum Romică a insistat și după cum noi am calculat, în timp ce unii dormeau, și unii cântau, majoritatea forțau vârful!

În urma ședinței de sâmbătă seara s-a hotărât lucru clar:

- funcția de Guru: Eliad si David

- funcția de vice - guru: Motanu

- șefa pe otrăvuri: - Cami

- șefa pe relații și pretenții: Oko

-șefa pe poțiuni, moțiuni, loțiuni și noțiuni: Liloi

- șefa pe imagine: Andreea

- membrii: Adi Nou, Adi Expiratu, Cori, Marius, Liviu, Sebi, Raisa, Romică, Ilie Barbarosa, și toți pe care i-am uitat.

- singurul membru cotizant: Adi Fresh

P.S. Tot în acest cadru am fost investită în funcția de: "ce pana mea!" de către Guru'

despre mine... cea buna si rea...

2009-10-12T12:46:00.000+03:00

Respir... mi-am dat seama ca traiesc...! E bine sa traiesc din nou!

Sunt foarte bolnava de cateva zile. Sunt racita. Incerc sa ma justific.

Sambata am vrut sa urc sus pe munte. M-am trezit dimineata, m-am uitat la cer - era innorat. Ce sa fac? Unde sa ma duc? Nu stiu, zau nu stiu! Ma simt rau, sunt bolnava. Sunt racita! ''Nu ma duc nicaieri! Stau in casa, doar asa o sa ma fac bine. '' Ca sa mai imi treaca m-am apucat de cautat proiecte, de cautat planuri... fatade si alte cele necesare. Vorbesc cu Oko si imi aminteste ca va fi duminica ziua lui Cami (mult prea tanara mea matusa).

Duminica am plecat la Brasov. M-am simtit rau tot drumul. Sunt bolnava de doua luni dar acum sunt racita. Am ajuns la Brasov si parca mi-am revenit instantaneu cand ne-am regasit toti. Scazuse si febra, crescuse pulsul. Apoi, toti au vazut ca sunt racita dar nu a contat. Eram toti acolo... aproape toti. Oko a fost de top ca eu am fost in pioneze cu totul. Cami, Cori, Denisa, Roxana, Adi, Nelutu, Liviu si Bernard au asigurat dansul si veselia. Intre timp copiii nostrii au alergat de colo-colo, cu sau fara biciclete. Apoi au sosit si Motanu cu Toni si Maria si astfel s-au completat vocile si am realizat spirala cu mare succes.

Seara, ajung din nou acasa si ma pun in pat. Ma doare teribil capul si am febra iar. Mi-e tare greu sa respir! Ma intorc de pe o parte pe alta si iar imi zboara mintea. Imi vine in minte acelasi si acelasi cantec '' ...despre mine cea buna si rea/ ca o ploaie de vara pe cetini/ la rascruce de drumuri o stea/ in rucsac c-un pumn de prieteni...'' Caut cu privirea chitara dar nu pun mana pe ea... nu mai vreau sa cant...nu pot... Adorm... Visez... Ma trezesc. Sunt tot racita. Vorbesc cu Cori... isi da seama ce am. Sunt trista, dar tot eu sunt: cea buna si rea. Recunosc! Discutia cu Cori a fost intr-adevar mai buna decat ceaiul cu miere si lamaie si decat nurofenul. Pur si simplu sunt racita. Am fost poate doar in locul si la momentul nepotrivit. De asta sunt racita. Acum, ma simt mai bine. O sa imi treaca si raceala asta. Sau poate nu. Cine mai stie? Oricum atata timp cat va am pe voi, sunt cea mai bogata guruta din lume! De asta va iubesc si datorita voua ma vindec chiar si cand sunt racita!

Anunt: azi plec la Bucuresti... o sa rezist pana vineri, nu scapati voi asa usor de mine! '' Chiar daca voi nu ma vreti... eu va vreu! '' ...iar sambata plecam nomazi ... iar...Unde?...Ei..la Barcaciu dom'le. Se va sta la marea inghesuiala dar nu stiti voi de cand imi doresc eu asta! Nici eu nu mai stiu de cate ori v-am rugat: '' Hai sa ne inghesuim...'' Ei ...uite ca a sosit vremea!

P.S. In urma sedintei de ieri, guru si vice guru vor cate o secretara! Vice-guru Motanu, in urma sedintei tehnice a conchis ca asa e trendu' si asa merge treaba. Asta este. Facem casting!

o vara a fost....si multe vor veni!!!!!!!!!!!

2009-09-24T15:00:00.000+03:00

A trecut vara!....gata!...

Si zice lumea in targ ca a trecut si distractia....Ei as spune eu ceva...dar cum obrazul e obraz ma abtin...chiar ma abtin...

A fost o vara misto...cu munca cu munca...cu multa ...foarte multa munca dar si cu distractie...A fost foarte fumos...Am zis ca o sa imi fac timp sa povestesc despre intalnirile si turele facute cu gasca noastra. Pai in primul rand a fost ziua lui Oko si a lui Costica in Diham, tura pe Acele Morarului, intalnirea cu bradutii la Plaiul Foii, intalnire cu Pistea si ai lui la Plaiul Foii, Craiul si Curmatura, tura in Bucegi de incalzire, Festivalul Floare de Colt in Malaiesti, Comemorare Ofelia Rauh la Amara, tura in Bucegi cu Hornul Coamei, Comemorare Ofelia Rauh in Plaiul Foii, o comemorare pentru tata, alte ture in Bucegi si multe altele.....

Imi doresc doar sa am timp sa detaliez despre fiecare in parte...:)

ANUNT IMPORTANT!

Avem un nou Guru....***ELIAD sa ne traiesti!....avem un vice - Guru....(Motanu e langa noi!).

P.S. Cautam un guru secretar care sa mai tina si evidenta ca deh...guruta are biata de ea multe pe cap iar cele doua mari sefe de pe otravuri sunt foarte ocupate acum!

traiesc si sunt printre noi...

2009-05-20T09:16:00.000+03:00

E cald...e frumos afara....e vineri si ne este foame...Nuti propune o pizza...eu nu stiu ce as vrea dar...ne indreptam rapid spre pizzerie si ne asezam pe terasa. Dupa cum se intampla de obicei sau cel putin mie mi se intampla clar, ne alegem ce comandam dar ospatarul nu ne observa se duce la masa alaturata sa ia comanda. Acest lucru in mod normal nu ma deranjeaza dar clar mi-a displacut asa ca ma ridic impreuna cu Nuti sa plecam, nu inainte de a face remarca ca poate daca am fi avut si noi ceva ''hetichete cu harmani'', poate ne-ar fi observat chelnerul! Asadar alegem cafeneaua....Este cafeneaua de langa facultatea noastra unde petrecem noi timpul intre seminarii, timpul de dupa seminarii si ce mai...seminariile in general...Comandam salata! Nuti mananca sanatos...! Cu un ochi sunt atenta la Nuti cu un ochi imprejur...Este foarte interesant ce poti vedea in jurul tau, la ora pranzului la o cafenea din buricul Bucurestiului....La dreapta la vre-o doua mese distanta, un ''nenea'' solid vorbeste la telefon si verifica tacticos alarma masinii...ne-am prins: are jeep...are afaceri...are bani...este un om cautat... La o masa in spatele lui doua ''dame'' autohtone il verifica pe nenea... Dansele par a avea o conversatie...nu o aud... dar este clar ca antenele damelor deja raspund la aceleasi comenzi ca si jeepul... Pupilele li se dilata la vederea ''masinii'' si urmaresc uriasa prada de vre-o 150 de kg...Ce mai conteaza? Iubirea nu are frontiere cum si portofelul '' lu' nenea'' probabil ca nu are fund... Mai in spate sunt trei baieti ''dorobantisti'' ( genul care par, dar nu sunt din dorobanti)...stau afundati in scaune si par foarte afectati de lumea dimprejur...Pe masa lor stau cate trei telefoane de persoana...cheile de la masini...si privesc foarte afectati din cand in cand imprejur. Vorbesc despre cluburi,''femei de femei'',bani, personalitati si haine...Si e atat de cald afara....atata soare! Dar evident...''femeile de femei'' nu umbla ziua...ar fi o tragedie sa le vezi la lumina soarelui....caldura inmoaie fixativul care le tine coafura rezistenta si tencuiala pe fata... Privelistea este mult mai interesanta in stanga...se aseaza la masa alaturata un tip trecut de prima tinerete cu o blonda...el este probabil italian...deoarece domnisoara se chinuie sa emita niste sunete ce aduc cu limba italiana... Incerc sa o inteleg...nu reusesc ...el deja renunta sa o mai inteleaga... Pentru ce s-ar stradui?! Incerc doar sa imi inchipui cum i-ar putea vorbi aceasta don'soara despre filosofii rationalisti, despre istoria si civilizatia Romei antice (exemple care urmaresc capacitatea intelectuala a don'soarei)....Italianul este putin meditativ ...se uita la interlocutoarea sa care vorbeste ea stie ce...si neincetat!...Probabil gandeste in sinea lui ce gandesc si eu...: ''de unde nu se poate..nici Dumnezeu nu cere!''.... Ceva mai departe doua doamne servesc pranzul....mananca incet , vorbesc in soapta...rad controlat. Sunt foarte atente la gesturile pe care le fac...poate mult prea atente si se uita din cand in cand la ceas...Sunt imbracate cu bun gust, arata impecabil, se comporta ''ca la carte''. Uneia ii suna telefonul...probabil unul dintre copiii dupa modul in care raspunde: calm si duios. Intre timp ''italianul'' isi studiaza pantofii, isi sterge ochlerii de soare ''dolce'', sorbeste din cafea, se uita la noi...Chelnerul aduce salatele...apa, cafeaua...nu au loc pe masa....Nuti face ordine...Pregatim salata...discutam...Despre facultate, proiecte, nebunie, haos... Trecem in revista toate subiectele: facultate, examene,colegi, haine, pantofi, genti, baieti....si toate alte cele... Si uite asa terminam de mancat... Mai arunc o privire in jur... Itaianul este in continuare plictisit ...se uita la ceas...se consoleaza sigur cu ideea ca mai poate suporta trancaneala don'soarei pentru o noapte ... Nenea cu jeepul nu a terminat de vorbit la telefon... Damele chicotesc si mai arunca cate un ochi la jeep iar baietii de dorobanti isi inumara banii, se joaca cu cheile de la masina si isi arunca ochii pe colo ...pe colo... Si este atat de cald si este atat soare! Noi ne ridicam...si pornim catre casa...la seminarii sa stea colegii!

Poveste de mai....

2009-05-14T10:39:00.000+03:00

Si iar a venit luna mai....si incepe pentru majoritatea ''un nou sezon''... pentru noi, in schimb nu incepe nimic, caci noi am inceput dintotdeauna....asa ca bineinteles 1 Mai a fost ocazia perfecta de a revedea oameni si locuri dragi, de a cunoaste oameni noi, de a fi impreuna si de a ne distra asa cum stim noi cel mai bine....

Marea nici nu intra in calcul....nu am fost niciodata de 1 Mai la mare, nu imi doresc si nici nu cred ca am sa merg... Simpla idee de a merge de 1 Mai pe litoral, nici nu a intrat in calcul. Majoritatea asteapta 1 Mai pentru a merge in Vama Veche... dar nu si noi! Ca scurta prezentare, pentru cei care nu au ajuns de 1 Mai la Vama Veche...tin sa-i anunt ca nu au ratat mai nimic: nici betivii dezorientati (majoritatea alcoolici de meserie), nici gagicile isterice care vin sa mai bata si ele un cui (acum ce mai conteaza unde), nici fumul in exces de masini pe plaja, nici mizeriile ce raman in urma betivilor, nici haosul si larma, nimic. In tot acest peisaj mai intalniti rar, nostalgicii de Vama Veche care revin la inceput de sezon cu speranta ca Vama s-a schimbat si a redevenit acea oaza de libertate...probabil pe nostalgici ii veti intalni intr-un colt de plaja contempland, sau ''emigrand'' spre 2 Mai. In urma lor ramane paradisul betivilor, al drogatilor, al ''femeilor'' ce sa vand pe o bere (care numai feminitate nu exprima... dar nu am gasit alt termen prin care sa numesc aceste fiinte bipede ce intrunesc calitatile fizice ale unei femei), al haosului, al promiscuitatii...

Noi, noi am mers pe ideea de altitudine...mare altitudine...si ne-am intalnit cu oameni dragi...si am cunoscut oameni care ne-au intrat in suflete si am cantat si am ras si am gasit ce am cautat: un loc de suflet cu oameni de suflet...cu noi prieteni...Si acolo la mare inaltime...inimile bat la unison....si sentimentele se nasc asa cum sunt ele: pure si frumoase...

Partea buna este ca gasca s-a marit...partea proasta?...NU EXISTA...Asadar am adunat inca odata ce trebuia sa adunam...veselie...buna dispozitie...prietenie...

Un mic rezumat a ceea ce a fost de 1 mai: ghiocei, branduse, soare, ploaie, ninsoare, ceata, vant, rucsaci, chitari, pioleti, noi (6 baieti si 4 fete) si multa voie buna...

Povestea de mai abia a inceput...continuarea?...data viitoare...

Gasca

despre prietenie, oameni si iubire...

2009-05-10T12:05:00.000+03:00

Un om este norocos cand are prieteni, cand iubeşte, cand este înconjurat permanent de alti oameni si cand simte ca aparţine unui univers...Prietenia nu are o definiţie...eu în general mă feresc de definiţii...mi se par limitări...ori nimic în lumea asta nu are limitare...Prietenia nu are preţ, nu are limita, nu are graniţe, culoare, nuanţe...Prietenia nu presupune a avea aşteptări de la celalalt sau de la ceilalti, prietenia e asemeni unui rau care curge normal, firesc si natural...Prietenia este spontana, este un sentiment, un flux continuu, un tot. Fiecare are propriile lui coordonate asupra prieteniei, fiecare percepe acest sentiment, flux in functie de propria lui condite umana. A fi om presupune a avea legaturi cu alti oameni, a fi inconjurat de oameni, a simti, a cunoaste, a vedea, a iubi, a aprecia, a dori, a cauta.....si presupune multe alte notiuni pe care le avem ca si mostenire genetica, notiuni pe care le descoperim, notiuni pe care le dobandim, notiuni pe care le preluam dar pe care noi alegem cum sa le folosim, si incet, incet ne formam noi ca si oameni, ca si fiinte. Oamenii nu pot fi impartiti ca buni si rai, dupa sex, dupa rasa sau mai stiu eu ce alte criterii. Numai oamenii limitati pot face astfel de categorisiri. Iubirea face parte din noi, din viata, din univers. Iubirea nu are definitie...iubirea exista sub diferite forme...A iubi presupune mult mai mult decat ceea ce cunoastem noi, decat ceea ce percepem noi ca fiind iubire...Iubirea poate ingloba toate sentimentele unui om... Noi in general, avem tendinta de a ne diseca sentimentele, de a le analiza, de a le categorisi, de le oferi intr-un mod limitat si cantitativ, in raport cu sentimentele pe care le primim de la ceilalti, dar niciodata nu dam ce avem fara a gandi, involuntar, firesc, asa cum ar trebui. Tot timpul ne cramponam de limitari si facem ''ce trebuie facut''. De unde stim noi ce trebuie facut? De ce tot timpul trebuie sa actionam, sa simtim, sa iubim, sa vedem intr-un anume fel? De ce nu ne lasam ghidati de ce avem noi inauntru? Nu vreau sa devin obositoare, tot ce imi doresc este sa incerc sa ma desprind de toate regulile si limitele de care ma lovesc constant si pe care nu mi le doresc nici pentru mine, nici pentru oamenii din jurul meu, nici pentru oameni in general. Noi, oamenii nu am invatat inca sa fim sinceri cu noi, cu cei din jur...sa spunem cand ne place, ce ne place, sa spunem adevarul pe care il simtim si in care noi credem. Ne ascundem si ne transformam ''de dragul oamenilor'' spunem noi...dar nu este asa. Lipsa sinceritatii omoara sentimente....si mi se par inutile toate barierele pe care fiecare si le cladeste in suflet!